fbpx

Glamping sub cerul Carpaților – o experiență prețioasă în inima naturii, work from nature în condiții de siguranță

Situat în apropierea ultimelor păduri virgine din Europa, între doi munți de legendă, la 1200 m altitudine, Ursa Mică, primul glamping resort din România se deschide spre panorama Carpaților. Ziua răsare Masivul Bucegi, iar în partea opusă, silueta dantelată a Pietrei Craiului. Noaptea, între ele, suntem doar noi și stelele. Te invităm să privești natura la o altă rezoluție: în confort deplin, la glamping.
În perioada pandemiei, am reușit să transformăm Ursa Mica Glamping într-o destinație care să îți ofere o experiență inedită de vacanță relaxantă sau activă în care te reconectezi cu natura, o destinație perfectă pentru păstrarea distanțării sociale, digitalizată și sigură din punct de vedere al igienei, și chiar mai mult de atât – o destinație în care să poți practica un tip de muncă inedită, munca de la distanță, în natură.

“Work from Nature”

Chiar de la începutul pandemiei am realizat că modalitatea de a călători, domeniul ospitalității, business-urile în general se vor schimba radical.
Urmărind evoluția situației, am realizat oportunitatea – locația noastră va fi una excelentă pentru distanțarea socială, iar oamenii își vor dori să iasă în natură după izolare.
Ne-am concentrat astfel pe crearea unei locații digitalizate, sigură din punct de vedere al igienei și sănătății, care oferă experiența inedita de conectare cu natura, dar și o locație în care “work from home” să devină “work from nature”.
Ursa Mica Glamping se află într-una din cele mai frumoase zone ale României, canalul Rucar-Bran, la granița satelor pitorești Sirnea și Ciocanu, departe de aglomerațiile urbane și chiar și de cele sătești și oferă experiența glamping în 12 corturi premium, complet echipate și încălzite cu soba pe lemne, un restaurant cu bar, o zonă de relaxare cu ciubere și sauna și activități sportive practicate cu ghid: drumeții, trasee de bicicletă mountain-bike sau electrică, alpinism. Corturile au propria terasă și se află la minim 10 m distanță între ele.
Pe baza legilor instituite de autorități am creat un set de reguli pentru clienți și un set de proceduri pentru angajați pentru prevenirea pandemiei, toate acestea fiind anunțate atât pe pagina special creată pe site-ul nostru, în paginile noastre de social media, cât și în panotajul din interiorul resortului.
În toată locația se face frecvent dezinfectare cu soluții pe bază de clor omologate de Ministerul Sănătății, lenjeria, halatele, prosoapele sunt igienizate la o unitate profesională, dezinfectantul poate fi găsit în toate zonele comune.
Mesele zilei și băuturile de la bar se pot servi în aer liber sau pe terasa acoperită a restaurantului nostru. Resortul se întinde pe o suprafață privată de 40.000 mp astfel încât nu se creează niciodată aglomerație și majoritatea activităților se desfășoară în aer liber.
Am început digitalizarea locației încă din 2019, iar în perioada stării de urgență ne-am adaptat foarte repede și cu bucurie:
Clienții fac rezervarea on-line pe site-ul nostru. Check-in și check-out, comanda la bar sau room service se efectuează on-line prin intermediul unei aplicații. Meniul locației este on-line pe site și în aplicație iar plata se face contactless.
-Întreaga noastră echipă, fiecare departament (curățenie, bucătărie, recepție, administrativ, bar și restaurant) lucrează pe o aplicație integrată în site-ul nostru astfel încât suntem cu toții conectați la aceleași informații iar relația cu partenerii din canalele de vânzare a fost și ea integrată în sistemul nostru.
Odată cu reorientarea multor companii către “work from home” și având o conexiune la internet prin fibra optică, ne-am dat seama ca locația noastră este perfectă și pentru cei care vor să lucreze și din alte locuri decât de acasă.
Începând cu 15 mai funcționăm în condiții de siguranță, în natură, iar de la începutul lui iunie am început să avem grad de ocupare de peste 80% în fiecare zi având speranța și încredere că vom trece cu bine peste această perioadă.

 

Alina Mihaela Marinescu – Co-Fondator Ursa Mica Glamping Resort

No Comments

Post A Comment